vineri, 23 iunie 2017

răspoimâine

poezia mea e o chiuvetă plină cu smoală sub clar de bec aprins            
el avea un ciob în vertebre băi privește-mă verde zice                              
aprinde cuiul ăsta în cuibul palmei mele                                                                       
fii cuminte iulia visa-mi-ai dosul palmei                                                               
privirea-ntinsă ca o plajă de schelete                                                                          
pânzele nu-s marinare sus venele eșarfele peste                                                      
sternul ei de poliester porii plini de verighete                                                                 
fata asta cică-i jupiter sau poate doar ne minte                                                                 
îmi jupuie mințile îmi julește coperțile de                                                    
piele zâmbind pistrui prinde-mă în strânsori de strungă                                                      
apasă pedalele accelerează pianele                                                                      
asta-i o poveste cu jartiere cu jar pe artere                                                   
încuie sertarele îți place să înghiți cheile                                                          
ciocnește berile ciocnește plăcile tectonice                                              
îmi place de tine în fuste scurte vieți scurte priviri goale                                                   
gloanțe oarbe stele petale                                                                                        
și pete și pupile lipite pe fețe                                                                 
fetele astea încâlcite                                                                                          
fetele astea răsfoite răsfolosite                                                                  
răspoimâine promit să te                                                                                                      
ador azi lasă-mă să apăs trăgaciul te rog


joi, 22 iunie 2017

iulia mea e pânză


te aștept la capătul blândeții cu un buchet de vânătăi, iulia mea plină de nasturi și plasturi, călcând pe tălpi de staniol. ești așa frumoasă în mormanul tău de zgârieturi, murmurând sub gloanțele dușului că vrei să mori cu zorii pe ecran. mă trezeam cu oasele ca niște tiruri pline lângă corpul tău din spumă de șampanie. ce automatism tactic, zâmbești până la os, plouă de se rup copacii din tine, lasă-mă să te pictez cu mov. iulia, m-ai făcut artist, îmi reproduc iubirea în smalțul tău spart de culori, unghii și zimți.
asta-i liniștea dinaintea analizelor, uimito, spune-mi că o simți.                                                
asta-i furia dinaintea perfuziei, iubito, te îmbrac în urme de dinți.

cine dracu' ești azi, vezi că ai sânge pe-obraji, pari că renaști dintre flori și fiori ai morții, parcă ne lași să te înșiretăm la perechile noastre de teniși.
asta-i liniștea dinaintea valizelor, iubito, știu unde pleci. 
ăsta-i extazul dinaintea diazepamului, iubito, te adorm între clești.
iulia mea e zână, trage la măseluță cu aripile zob,  
iubita mea e pânză, eu sunt cromofob. 


marți, 20 iunie 2017

2567 xgc

doctore, vino la bis cu bisturiul, caută-mi abisul cu lama cuțitului care zâmbește transparent, trist nu-i. sau zâmbetul e lama, doctore? ți-ai uitat haina în cuier după ce-ai fugit din mine ieri. l-am văzut iar pe dumnezeu injectând tăceri și treceri în greață în pietoni cățărând blocuri și locuind în străzi. rezemați de niște stele de lemn, ce străji ieftine, nu călăuze, ci călăi. 
îi chem la un pahar de vin și pleacă atât de goi
strigoi mă strigă, sânge, intrigi, plouă șuvoi 
îi chem la un pahar de vin și pleacă atât de goi
strigoi mă strigă, sânge vintage, plouă cu voi



duminică, 18 iunie 2017

ameţit de viaţă, ameţit de moarte



între două linii dintr-un caiet despre oameni morţi de frică, trag la sorţi o constelaţie, încă din prima zi îmi pică aceeaşi. o iau în mână şi o scap ca să mă scap de ea, dar nu mă scapă din priviri, mă sapă până la sânge şi mă caută de mărunţiş prin creier. bag monede, bag monade ca să repornesc caruselul, în torace mi se-nvârt trei prieteni cu minciuni la partu ace. odată întoarsă din torentul de băuturi prea dulci, prea seci, i-am luat şi eu de mână ca să pot să-i scap şi să se crape ca nişte cd-uri vechi. n-au mai scăpat de mine, cred că aşa e în poveşti, pieptul plin de petarde ca un panou electric defectat de ploi reci fermentate în geci. iunie sacadat de secete şi decibeli care decid ritmul piesei pe care nu pot s-o scriu de ieri. un sunet care mi-a scăpat e nota ce-mi lipsea din encefal, eu ce fac cu un cântec neterminat? gândurile mele sunt ghirlande care mă trag spre iad. spaţiu lipsă plin de clepsidre şi de sticle de tuş, tuse şi ruj, ceruri prinse-n globuri şi-n globule, următoarea piesă e ultima coborâre, anabază, anotimpul remizei pentru cei care au aflat la ştiri că primăvara a fost internată într-un ospiciu în urma unei crize.


joi, 8 iunie 2017

ceai de mere



spune-mi de ce încerci să ții de mână un taifun, șoptea – ce gust ciudat are sfârșitul, ceva mă salvează și ceva mă îngroapă, în funcție de zi.     
și în fruntea frustrării că primăvara e prea scurtă i se afla frica de caniculă. vorbea cu anacruze fixându-și minciunile cu un strat de ir pe buze. între noi erau câteva zile și un zid de arhi-idei, ghivece de orhidei pe pervazul ei, n-avea grijă de ele, dar era dependentă de flori și de culori. lor nu le spunea nimic, n-auzi, zi-le ce zile ai. dar ea împacheta
                              fiecare vară în foi de ziar și o arunca peste vamă.                                      
cu vocea de marmură își murmura lista de morți, mirosea mereu a ceai de mere și a boli trase la sorți.





marți, 6 iunie 2017

1



dintre lună și un lunatic s-a născut o lunetistă. i s-a scris pe maxilar că ei rămân auxiliari, în timp ce ea e catastrofa primă, primează cu privirea peste cei din jurul ei.            
                   prima ei strofă a fost o vânătaie cataclismică pe coapsa mamei, fiindcă era cam plictisită, mamă, ce să-mi faci, nu ești îndeajuns de puternică încât să mă părăsești. părea singură printre cabluri, stătea departe de restul, nu suporta resturile din frigider. își plătea toate greșelile, dar nu din banii ei. se credeau toți atei, dar o venerau din cap până la ultima venă din corpul ăla de clei. le vorbea venin, veneau cu toții ca să plece din casa ei. ea locuia între coperte ciopârțind povești și chipuri, chipurile se credea poet. e tare greu să o potrivești în vreo eră, căci era glaciară și plângea glazură în loc de lacrimi. la prima crimă pe care a publicat-o, a clacat. și-a încălcat slăbiciunea și le-a arătat-o, dar ei nu vedeau dincolo de postările de la 4. ea locuia la 3, la 2 venea acasă bolnavă de cifre. ceasul blocat pe 11:11, cifrajul locului ei. căci ea era tot prima, se temeau să fie în urmă mereu...


marți de porțelan

şi nu putea să se plimbe cu gândurile ei dacă nu le punea în lesă, implozie în piept, implant de stări pozitive, dar genul ăsta de transplanturi eşuază dacă zilele-s incompatibile. două-trei străzi şi pachetul e gol, părul în flăcări prin vânt fâşâind ca un staniol. în staţie, oamenii sloi, autobuzul venea la câteva vieţi distanţă. sângele camuflat în obraji, o dureau paşii pe care nu-i făcea spre casă. stătea să plouă - ori ea, ori cerul. azi nu e o zi prea bună pentru întrebări şi alergii. orice ar fi însemnat ochii ei atunci,                                nu-i traduce, nu-i tipări.                            
 cerceii din târgul de azi vară, pe când oasele ei mai suportau viaţa –        
când era prea cald, se culcau în mansarda aburită, abţinându-se de la gândit. iubiri mute, televizorul pornit la parter, sunet tern de statistici cu oameni care mor de cald sau trăiesc în frig. şi crepusculul se înfigea în geam, gelozia apunea peste spatele lor zgâriate. vieţile lor erau în aşteptare, pe-atunci nu îşi făceau cafea la aragaz şi n-aveau răgaz să sufere. 
nopţi între tunete, vara aşteptând în curte - acum aşteaptă troleul spre casă cum aştepta dimineţile     ca să îl sune.