sâmbătă, 30 aprilie 2016

neconcordanță




am fost dintotdeauna
un copil de cauciuc
din cap până în picioare
întinsă ca tempera
pe temperamentul tuturor
ori mototolită origamic
într-un orgasm de idei
mi-am petrecut anii
numărându-mi deceniile, formulând ecuații
analitico-paranoice
a ceea ce am trăit
momentan am milioane
de zile netrăite în trecutul meu
și chiar nu vreau să aflu
ce n-am făcut atunci
sufăr de nostalgii cronice
nu-mi amintesc nimic, îmi amintesc doar totul
copilăria mea ca o pată de sânge care
n-a ieșit la spălat
deși poate am greșit
utilizând prezentul ca detergent

luni, 25 aprilie 2016

patologic ignorant



şi după toate ploile acide
după toate ploile
de acid
mă respingi culant
placid
ca pe un transplant cu un organ
incompatibil, convulsiv
credeai că nu ştiu de ce
te sevrezi, te ȋncrezi
ȋn reanimări emoţionale
la ora mai fixe ca o
amintire ȋngropată ȋn gips, un chip
gravat ȋn forma unei tumori pe
cortexul tău, ori ca un
crez nihilist ȋntr-un
context al ascensului
hedonist

 



vineri, 22 aprilie 2016

tencuială verbală

i-am spus că îmi ascut cuţitele cum îmi
ascut și mintea
cu un ciob de suflet cu cioburile
sticlelor noastre de vin - și eu plec
cu gândul spre o mântuire diletantă care
îmi hidroizolează golurile fisurile
de lacrimi și de vin
îmi antifonează gândurile, am inima surdă
sunt izolată
de ceea ce am simţit cândva
de greșelile de pe pielea mea și de
prietenia mea cu masochismul


luni, 18 aprilie 2016

matinal



câte ore au trecut? câteva luni
ţin cont de ore dar nu o mai am
cu zilele cu dimineţile
în care ne bronzam inexpresivitatea
cu prea multe atingeri prea puţine
cuvinte cu sens propriu,
cu propriul meu sens cu
direcţia spre orice stradă pe care n-am întinat-o
cu infantilele prolepticele
promisiuni
jumătăţi de adevăr fiindcă
integral e prea greu de dus, recalcitrant și îmi spuneai
totul e exact așa, sunt de acord
doar ca nu e adevărat
iar eu voiam să mă lichidez de pe faţa pământului să mă semnez
pe spatele unei vederi
expediate pe marte o carte
de vizită trimisă din capătul sistemului solar
unde m-aș știi departe de tine
prea departe
nu ajungem oricât de repede
ne vorbim când ne dezgustăm
degustăm
aroma trădării și a cerului senin
ale acelorași dimineţi amorfe
înghiţite în sec


#N.




aventura, strigaţi "ura!" (sau "iubirea")

Mă irită fizic turmele de elevi care vin de la biblioteca județeană, cu ocazia Săptămânii Altfel, îndreptându-se spre mall ca să nu își facă absenţe nemotivate la Starbucks. Deși, fiind în Mărăști, sunt tentată să le numesc stoluri, că nu există turme de ciori...
În faţa mea stau trei brunete care par să se penseze la aceeași pirandă, genul cărora le spui "călătorie sprâncenată" cu sens denotativ, nu figurat. Pe tricoul uneia scria "nu sunt o pradă ușoară", și îi dau dreptate, fiindcă pare genul de fată care e logodită cu KFC-ul și care ar răspunde din reflex "cu de toate" când e întrebată cu ce servește cafeaua.
Oricum, de ce să fii o pradă ușoară când ești deja ușuratică?
Aș fi vrut să o întreb pe H azi dimineață - ea fiind în cunoștință de cauză - când mi-a scris mai agitată ca un pet de bere scăpat de la etajul 10 că dragostea vieţii ei nu îi răspunde la telefon. Nu știu cum funcționează la bipolari sintagma asta din moment ce întâmpină impedimentul duplicității - dacă îţi dai filme că duci două vieţi paralele, cu care din ele îl iubești, frumoaso?
H dragă, ca să te liniștești, el și-a dat mortul aseară așa cum ţi l-am dat și eu pe al meu - pe fostul meu prieten.




sâmbătă, 16 aprilie 2016

preludiu



și totul e la întâmplare
ăsta mi-e răspunsul
îmi amintesc toate întâmplările
toate dezacordurile disonanțele
imnurilor iubirii noastre
astăzi îmi compun cântecul de război
și tu pe cel de jale
ne înțelegem din tăceri, pauze și uverturi mute
ne arpegiem zâmbete pe chip și
schimbăm tonalitatea vocii schimbăm timbrul
de pe scrisorile pe care trebuia să ni le trimitem la vară
iubirea e un accident
în principiu un accident vascular
iubirea e o mare neînțelegere
o orchestră fără dirijor
care atacă timpii greșiți și timpul
așadar eu am hotărât caustic
să mă las de muzică


joi, 14 aprilie 2016

găsește-l



- Te afunzi prea adânc în abstractul egoist.
- Ultima oară când am încercat să rămân la suprafață, cu o mână înotam și cu cealaltă dădeam din picioare...
Și îmi petrec zilele într-o hiperventilație emoțională, cu blugii suflecați de parcă apa îmi ajunge doar până la glezne, încerc să mă decupez din pozele cu mine din diferitele perioade ale ultimilor doi ani ca să reușesc să suprapun toate versiunile pe care le-am transgresat în timpul ăsta.
Însă gândurile mă poartă meandric spre balcon, simt că orbitez în jurul a ceva ce nu pot formula într-un concept mai concret decât o sinuozitate palpabilă. Îmi aprind țigările cu brichete care îmi răsar periodic prin buzunare mai ceva decât ciupercile (la un festival de muzică psychedelică...), îmi feresc privirea de geamul care dă spre living de parcă încerc să izolez mental apartamentul de unicul loc care îmi infertilizează spleen-ul. Ceasul de lângă televizor e blocat la ora șase și probabil că de asta nu reușesc să dorm diminețile, nu l-a anunțat nimeni că există ora șase și după-masa – ok, e ora la care îi fac apeluri de trezire bunului simț, și nu mă refer la chibzuință, ci la oricare dintre simțurile mele care ar avea bunăvoința de a-și instala actualizările necesare primăverii:... nostalgia și semiotica sentimentelor mele și tencuiala asta psihică și tot restul.

i am entirely here