sâmbătă, 28 mai 2016

blues literar




la prima întâlnire
mi-a dat un buchet de nu-mă-uita
care mi-a alungat câteva amintiri cu el
pe care încă nu le aveam

la a doua întâlnire
i-am uitat numele
printre corzile mele vocale
și tușeam melodic
câte-o literă din el
până îi compuneam existența
din sunete spirtoase
care îmi incierau gâtul
atunci când fumam

la a treia întâlnire
am devenit superstițioasă
mi-am învechit dorul anesteziindu-l
cu prezentul și prezența ta
mi-am înnoit defectele
în seducții subjugante
i-am împrumutat viața
căci a mea e uzată
i-am albăstrit ochii
injectându-i câmpuri de flori
fiindcă așa se face la nunți
ceva vechi ceva nou
ceva împrumutat și niște ochi
bântuiți de un pictor dement
care amesteca ceruri cu alcool și cu
pasaje spiralate demonic de brahms
și obținea același ton
disonant coloristic
de albastru afon  

la ultima întâlnire
mi-a dat o ultimă privire
din două flori albastre de nu-te-uita
mi-am plantat-o în piele
 în stratul de mijloc
căci cel dinafară
e prea vulnerabil
și dacă se întâmplă
să cad iar (pe gânduri)
ca un accent țeapăn
nu vreau nicio plagă
să-mi lezeze pajiștea
de flori albastre 




marți, 24 mai 2016

teofanie



pe ghidul tău de asamblare scrie
atenție fragil la promisiuni
fragil la amintiri și la minciuni scrie
a se feri de imbecili debili
ce se pretind semidocți umili chiar
înainte să se autodizolve indicibil complet
te lasă în urmă cum lasă absolventul un sonet
conștient că a învățat să scrie dar
a rămas incoerent analfabet ca
cel care n-a reușit să-ți decodifice vreun zâmbet...
în fine sunt în rime
n-am pic de acalmie
sunt convulsiv siropoasă -
salut diabet
a venit insulina
insuportabil de dedicată
aforistic detaliat – delicată
leu lângă pește
dorește să piară
e a mia oară
când încerci să pleci și regreți
că nu poți și suporți
și ne crezi des netoți
ești mai înfiptă în idei decât un dop de vin
când n-ai tirbușon și-atunci parcă îți convin
niște cioburi prin palme prin
degete goale
decât sticla plină ca
mintea de spaime
rupe deci gâturi de sticle și oameni
și împărtășește-le la cine de taine
căci noi teo dragă îți suntem păgâni
tu încerci să ne metabolizezi în
furtuni de alcool & apă-n plămâni
tu ești metanoia
și noi metastaza



luni, 23 mai 2016

"... deci ca primă concluzie"



Știi care e ideea? Lipsurile din mine n-au fost nicicând cavități, sunt umplute de traficanți de sentimente și hobby-uri nemanifestate. Adun câteva sute de oameni în palme doar ca să îi las să îmi alunece printre degete.
- Deci care spuneai că e ideea?
Mă trezesc mahmură, și mă trezesc cu o complet altă vârstă.
Ce bine că te cunoaște fără să știe vreun lucru despre tine, și la mine e invers.
- Mamă.
- Da.
- Există.
- Poftim?
- Există; porcăria aia de suflet pereche există.
Și îmi devorează viața.
- Noaaa!
... nu trebuia să iasă cu voce tare, însă acum e o palmă vocală îmbibată în apă sărată, doar nu crezi că le voi numi lacrimi.
- Ești cu capul pe pernă dar știu că ești cu capul sub apă. Noa, căprioara mea, zilele trec până la el și de acolo te rogi să nu ai regrete.
- Nu așa îmi vreau viața.
Acum știu că așa îmi vreau viața.
Dragostea e pentru inculți, eliberează-mă de orice mă aduce aproape de buzele lui și de orice sămânță de dubiu cum că dragostea s-ar putea degrada în pură atracție fizică. E invers. Desigur că e invers. Asta nu o poți liriciza.
Și când ajunge la tine, te rog, te rog, lasă-i pe prietenii tăi să îl deteste, lasă duhul în lampă, lasă lampa pe raft și folosește covorul pentru ce a fost inventat. Dacă viața ta arată bine și așa, el e. Dacă necesită poetizări drept afrodisiac al inexpresivității, mută-ți basmul.


vineri, 20 mai 2016

capitole

... Și fericirea stă într-o pereche de ochi corciţi în toate culorile care obișnuiau să îmi provoace apoplexie.
- Bine, Iulia, ai mintea mai deschisă decât o alimentară non-stop și toate alea, dar ești o sugativă a celor din jurul tău și nu mai poţi delimita trecutul tău de al celorlalţi.
- De ce te iei de trecutul meu colectiv?
- Chiar nu e al tău dacă e colectiv, te rog înţelege că simpla aglomerare a douăzeci de oameni într-un singur capitol nu te îndreptățește să le acaparezi viaţa până la sfârșitul cărţii.
- Ai dreptate, dar astea-s detalii; dacă nu diletam în așa hal importanţa fiecăruia, rămâneau la stadiul de figuranţi...
- Vorbești de stadiul lor genetic.
"Îţi ador posesivitatea și mă rog la toţi dumnezeii pe care i-am venerat de-a lungul vieţii să atingă un paroxism care să ne răpună, în cele din urmă."
- Dar nu în cele dintâi capitole.


duminică, 15 mai 2016

duminică 15 e noul vineri 13



            

               Prezentul meu infirm e constituit din resturi emoționale care au reușit să depășească trecutul dintr-o simplă inerție mai dezorientată decât un alcoolic a maniei mele pentru rutină. Neutralizez superficial câteva zone ale prezentului pe care nu le voi lăsa să afle de existența viitorului. Și diluările astea restante ale amintirilor cu prezentul sunt la fel de omogene ca și apa și uleiul.
                Încerc să îmi amputez memoria de orice ar putea trezi liliecii care s-au mutat din creierul meu în păduricea din IRA. Sunt în fața unui scenariu pe care sunt prea lașă să îl transcriu, așadar îl trăiesc nefinisat, direct de pe ciornă.
                Singurul meu plan în momentul de față e unul de lecție – o să te învăț cum să dai din ceea ce nu deții încă.
                - Încerc să îmi păstrez ochii în orbite și pe tine orbitând în jurul meu, mă descurc.
                - Știu, liniștește-te.
                - Înțelege, te rog, că dacă m-aș liniști mai tare de atât, aș intra în comă.
                Trecutul meu – pentru mine la fel de fascinant ca un fermoar stricat – reușește să fascineze lumea într-un fel care mă face să îmi suspectez memoria de consum de halucinogene. Asta în contextul în care știu deja că prezentul meu e alcoolic.
                Cu toate astea , bine că nu e legalist...





 cum să nu te mai uiți în urmă 
(varianta pentru neexperimentați):