duminică, 15 mai 2016

duminică 15 e noul vineri 13



            

               Prezentul meu infirm e constituit din resturi emoționale care au reușit să depășească trecutul dintr-o simplă inerție mai dezorientată decât un alcoolic a maniei mele pentru rutină. Neutralizez superficial câteva zone ale prezentului pe care nu le voi lăsa să afle de existența viitorului. Și diluările astea restante ale amintirilor cu prezentul sunt la fel de omogene ca și apa și uleiul.
                Încerc să îmi amputez memoria de orice ar putea trezi liliecii care s-au mutat din creierul meu în păduricea din IRA. Sunt în fața unui scenariu pe care sunt prea lașă să îl transcriu, așadar îl trăiesc nefinisat, direct de pe ciornă.
                Singurul meu plan în momentul de față e unul de lecție – o să te învăț cum să dai din ceea ce nu deții încă.
                - Încerc să îmi păstrez ochii în orbite și pe tine orbitând în jurul meu, mă descurc.
                - Știu, liniștește-te.
                - Înțelege, te rog, că dacă m-aș liniști mai tare de atât, aș intra în comă.
                Trecutul meu – pentru mine la fel de fascinant ca un fermoar stricat – reușește să fascineze lumea într-un fel care mă face să îmi suspectez memoria de consum de halucinogene. Asta în contextul în care știu deja că prezentul meu e alcoolic.
                Cu toate astea , bine că nu e legalist...





 cum să nu te mai uiți în urmă 
(varianta pentru neexperimentați):