duminică, 24 iulie 2016

prea aproape



ș

într-o sâmbătă roz cu sâmburi negri
și cu coaja albastră fiindcă
verdele îmi provoacă greață
la un decalaj de 314 km
de la cluj până în orașul cu apusuri dizlocate
localizat între o voce acorporală
și o blondă cu zâmbete descheiate  
m-a întrebat
dacă fericirea mea are culoare
i-am zis că roșu și probabil am mințit
fiindcă fericirea mea are culoarea
gândurilor din timpul unui sărut
fericirea mea are culoarea
apropierii tale și fericirea mea
stă undeva între cuverturile tale
i-am zis să nu mă întrebe de culoarea fericirii
fiindcă pigmentul ăla
provoacă daltonism emoțional cronic
aș putea-o revopsi oricând și cu toate astea
să fiu departe de ea
după cum vezi mă înțelege a întrebat
ce culoare are durerea
pe care nu ar trebui să o simți
și atunci n-a mai trebuit să mint i-am zis
galben îl simt prea departe
și durerea mea e o gelozie monocromă
tradusă greșit de un lingvist cu parkison
i-a tremurat mâna i s-a răsturnat călimara
pe mine m-a răsturnat aici și pe tine
... puțin prea încolo

mult prea aproape

de ceea ce considerăm noi

distanță










luni, 18 iulie 2016

instalaţie

- Şi l-am pus sa aleagă între mine şi droguri.
- Aşa, pur şi simplu?
- Aşa, pur şi complicat. Eu mi-am ridicat picioarele pe pervazul balconului şi brazii erau obosiţi. Nu sunt prea multe de descris atunci când plouă.
- Doar că afară era soare.
- Asta e irelevant, nu aveam de unde să ştiu, puteam doar să o simt.
- Şi ce ţi-a zis?
- Ei, ce să-mi zică, a decupat lumina din jurul meu cu pupila şi s-a speriat când m-a văzut la fel de bine şi pe întuneric, ştii si tu, eu îmi ţin reflectoarele în stomac.
- Şi apoi ce?
- Ar trebui să te opreşti din a-mi tot pune întrebări, oamenii nu fac prea multe când sunt îndrăgostiţi, tăcea cu prea mult zgomot si atunci i-am zis "hai să nu ne mai cunoaştem aşa bine". Ne-am uitat unul la altul şi apoi ne-am uitat.


duminică, 17 iulie 2016

cosmo(a)gonie



sunt în contratimp cu timpul
n-am fost niciodată tipul
care știe să pornească
și n-o am nici cu opritul
sunt prototipul atipic
al unei veri nereușite
dezamorsez calamități verbale
când vine solistițiul și
la echinox distrug ca noxa
în ritm de preludiu
fuga o fac cu spatele
într-un pasaj ambiguu
compus de bach în limba fluentă
a unui fluviu
restul energiei (solare)
o consum vremelnic într-o
iubire trăită prematur acronologic
suntem o eclipsă nesincronizată periodic
eu îți vorbesc lumină și
tu stai în întuneric
suntem un mit arhaic un
puzzle de amintiri
anarhic derulate ca
un studiu de chopin






vineri, 15 iulie 2016

uitasem să îţi spun

e furtună şi îmi tună
toate verile în cap
mă prefac că ploaia poate
să mă spele de-orice trac
prin stomac mi se leagănă dorul
ca într-un hamac şi
când am încercat în sfârşit să-l scuip
vântul l-a suflat
port mereu lipit de talpă
un răsărit condensat
în salivă sânge sper... mă bucur
că mi l-ai lăsat
acum mă numesc luceafărul şi
mă pretind şi sociopat
o voi iubi pe cătălina
când voi ştii că a plecat


joi, 14 iulie 2016

24 iunie

tu încă te crezi nemo
crezi că o să te găsesc
îmi scriu destinul cu majuscule
cum scriam "te iubesc"
îţi părăsesc
inima redecorată
îi detest noul design - e suprapopulată
de muzică pe care nu o suporţi sau reţii
şi deţii
un almanah de amintiri
care nu îţi aparţin
te hrăneşti cu ambrozie
dar eşti făcut din venin
eu revin la ficţiune
am stat prea mult în exil
în arhitectura perversă
a lui 24 iunie




miercuri, 13 iulie 2016

spaţio-temporar

am învăţat cu forţa
(cu cea gravitaţională)
că timpul detestă
să stea pe pământ
îmi amintesc prima oară
când m-a scos la ţigară
în frisoanele roşii
al unui apus abrupt am rupt
filtre oase poze
spălate în vin rosé
viitorul retoric
s-a îmbătat încărcat
de trecuturi nespuse
spumant diluate
în scrum şi ere şi scrumiere
îmi pun mult prea mult zahăr
în cana de păreri
şi acum ador iubirea dar
habar n-am cum să o simt presimt
o dezbinare apriorică întâlnirii
ca pe un sirop de tuse
luat în absenţa răcelii

încălzeşte-mă



marți, 5 iulie 2016

insectar



              
iulia copilul ăsta
ținea fluturi în stomac
 ei o țineau pe ea pe picioare
dar apoi s-a strecurat
un batalion de molii
care i-a perforat
în piele
până-n dermă o cavernă
oarbă de culoare ce-i săpată
înspre culoarul gâtului ei
acum înghite în demi-sec
în tempo de eroziune
glandele ei produc
mai multă gălăgie decât salivă
și îi transformă vocea
într-o ploaie acidă (gastric)
răgușită de insecte de hârtie care
cu zgomotul propriului zbor izocromic
izolează dermic durerea