vineri, 30 septembrie 2016

lirică acrilică



de fiecare dată când i se demontează gustul
de pe degetele mele
îi reamestec parfumul cu
pigmentul resemnării – el se semnează
în colțul corpului meu cu o literă
care îmi sigilează existența, stau cu fața
către fețele lui
el pune o pensulă între noi doi
și mă strânge în brațe; pensula
ne perforează pe amândoi astfel
încât purtăm amândoi leziunea
unui deces simbiotic
și colorăm cu acrilice acetice
peste foamea de forme și de formule
prin care ne-am putea declara înfrângerea -
ne ținem în frâu impulsul, atingerea
oricărei culori pe care știu că ai purtat-o
îmi provoacă o supradoză
de spleen, ție de speed
și când mi-am spus că la cât te-am consumat
mi-am format o imunitate, corpul meu
a râs: nu așa funcționează supradozele, de fapt

nici nu ar avea de ce să funcționeze
cât timp nici tu n-o faci